Noi oportunități de dezvoltare în domeniul turismului la Cislău, după deschiderea drumului județean102C

Șoferii din județul Buzău vor putea circula în curând pe Drumul Județean 102 C, între Drumul Național 10 – Cislău și limita cu județul Prahova, zona localităților Lapoș – Tisău.

Drumul Județean 102C leagă localitatea buzoiană Cislău de judeţul Prahova, prin Buda-Crăciuneşti, și are o lungime de peste 11 kilometri.

Lucrările de reabilitare la această șosea, una dintre cele mai spectaculoase din județ, se află pe ultima sută de metri.

Tronsonul de drum județean Cislău-Buda Crăciunești/limita cu județul Prahova, este un drum de o frumusețe aparte, ce urcă îndrăzneț înălțimile și poartă drumețul prin peisaje aparte.

„Acest drum va deschide noi opottunități pentru dezvoltarea turismului în această zonă, șoseaua fiind de-a dreptul spectaculoasă. Lucrările sunt foarte avansate și sperăm sa fie finalizate până la sfârșitul anului.”ne-a declarat Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislău.

O mare parte a acestei șosele nu a fost niciodată asfaltată.

Reabilitarea drumului județean este un proiect complex, cu multe consolidări, și este finanțat din fonduri proprii ale Consiliului Județean Buzău.

Potrivit președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, până la sfârșitul anului, șoferii vor putea circula pe DJ 102 C, între DN 10 – Cislău și limita cu județul Prahova, zona localităților Lapoș – Tisău.

Reabilitarea Drumul Județean 102C deschide și calea dezvoltării unei zone superbe, cu un mare potențial turistic, cu trasee turistice care pot încânta pe oricine.

O bună porțiune a șoselei trece prin pădure, iar numeroasele curbe și pante fac din ea una dintre cele mai frumoase din regiune.

Urmărește-ne pe Google News