Situat într-o clădire construită în 1973 în stilul arhitectonic specific zonei și reabilitată între 2019 și 2020 printr-o investiție de 100.000 de euro, Muzeul Chihlimbarului din Colț atrage vizitatori din întreaga lume, contribuind la notorietatea Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului.
Exponatele muzeului sunt diverse, de la pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni la bijuterii precum inele, cercei, medalioane, broșe, șiraguri de mărgele și portțigarete, dar și unelte folosite în activitățile de prospectare, extragere și prelucrare a chihlimbarului.
Muzeul este dotat cu tehnologii inovatoare, inclusiv vitrine smart cu ecrane tactile ce permit explorarea detaliată a exponatelor și vitrine automatizate cu display-uri LCD sincronizate și sistem de iluminat inteligent. De asemenea, mobilierul live 3D edge și monitoarele touchscreen oferă vizitatorilor acces la informații turistice și istorice legate de ansamblul monumentelor rupestre din zonă.
Experiența vizitatorilor este completată de o ambianță sonoră și de filme de arhivă ce ilustrează modalitățile tradiționale de extragere și prelucrare a chihlimbarului.
Muzeul Chihlimbarului din Colți este printre cele mai vizitate atracții turistice din Geoparcul Ținutul Buzăului, fiind frecvent vizitat de turiști străini. Recent, un grup de profesori universitari japonezi și români au fost impresionați de colecția muzeului și au promis să se întoarcă.
„Am fost onorați de vizita făcută de șapte cadre didactice din cadrul: Meiji University, Nara University of Education, The University of Tokyo și de la Institutul de Geografie al Academiei Române. Vă mulțumim și vă mai așteptăm la muzeu!”, au transmis reprezentanții muzeului pe contul de Facebook.
Printre cele mai remarcabile exponate se numără cea mai mare pepită de chihlimbar de tip rumanit din lume, preluată din patrimoniul Muzeului Județean Buzău. Cu o greutate de aproape 3,5 kilograme și o vechime cuprinsă între 40 și 70 de milioane de ani, această pepită este o adevărată comoară a patrimoniului cultural și natural al României.