Primăria Buzău a parafat miercuri un contract ce vizează renovarea energetică moderată a 30 blocuri din municipiu. Licitația de execuție a fost câștigată de asocierea dintre societățile Concelex Engineering, Zublin,ConGaz Prest Focus Security și Construcții Erbașu.
Valoarea lucrărilor depășește 75 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de
Redresare și Reziliență.
În cadrul proiectului de reabilitare vor fi renovate energetic 30 blocuri de locuințe din municipiul Buzău, contribuția locatarilor la proiect fiind zero.
Lucrările de reabilitare termică constau în schimbarea elementelor de anvelopă ale clădirilor, reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, reabilitarea și modernizarea instalațiilor de iluminat în clădiri.„Este cel mai mare contract de reabilitare din istoria orașului Buzău în valoare de 75 milioane de euro pentru consolidarea și reabilitarea termică a 30 de imobile afectate de cutremure. Vestea bună este că cele mai șubrede blocuri din Buzău, 17 din Micro V și 41 din Micro 14 vor intra în reabilitare.”, a declarat în cadrul unei conferințè primarul Constantin Toma.
Ministerul Dezvoltării a alocat Buzăului a doua cea mai mare sumă pentru lucrări de reabilitare din România.
Primarul Constantin Toma a mai spus că va încerca în continuare să acceseze fonduri europene, pentru a reabilita și blocurile care nu au prins loc în aceste contracte.
Edilul a mai declarat că în perioada lucrărilor de consolidare, de o complexitate aparte, locatarii blocurilor supuse reabilitării se vor muta, temporar, prin rotaţie, în apartamente puse la dispoziţie de Primăria Buzău.
Cele 30 de blocuri care, începând din luna august, vor fi consolidate și reabilitate termic se află în aproape toate zonele orașului. Cele mai multe dintre acestea se află însă pe bulevardele Unirii și 1 Decembrie 1918.







