Președintele delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE Senatorul de Buzău Lucian Romașcanu, a condus delegația română la misiunea de monitorizare a alegerilor ”mid-term” din SUA. Alegerile care au loc la jumătatea mandatului Președintelui SUA, au ca rezultat alegerea tuturor celor 435 de membri ai Camerei Reprezentanților pentru un mandat de doi ani, a unei treimi din cei 100 de senatori pentru un mandat de șase ani și a 36 de guvernatori.
Delegația Parlamentului României a fost formată, pe lângă senatorul Romașcanu, din senatorii ȘerbanNicolae și Daniel Fenechiu și deputații Costel Dunava și PetruMovilă.
”Experiența a fost foarte interesantă și utilă pentru înțelegerea la sursă a procesului electoral într- na din cele mai avansate democrații ale lumii. Alegerile sunt organizate impecabil, fiecare știe ce are de făcut iar procesul este atent procedurizat și perfect transparent. Prezența la vot este constantă de peste 40%, cu vârfuri la prezidențiale unde depășește 60%. Aceste alegeri, cu miză importantă, având în vedere poziționările foarte ferme ale președintelui Trump, au avut o prezență similară alegerilor prezidențiale. Procesul de vot și numărare este tehnologizat astfel încât posibilitatea de fraudă estecvasinulă iar munca echipelor din secții este limitată la urmărirea procesului, numărarea fiind efectuată de scanner-ele cu care se votează; în câteva minute de la închiderea secției,rezultatul votului în secție este obținut doar prin apăsarea unui buton. Pentru a răspunde unor eventuale contestații, buletinele de vot sunt păstrate si gilate pe o perioadă de 3 ani. Campania electoral este permisă până la închiderea urnelor iar bannere cu candidații se găsesc inclusive în fața secțiilor de votare. Reprezentanți ai candidaților au locuri amenajate în fața secțiilor de votare și înmânează votanților care doresc mostre de buletine de vot cu modul de completare descries în detaliu astfel încât candidatul dorit să fie votatf ără erori. Cu rare excepții nu există observatori în secțiile de vot, nici din partea candidaților,nici din parte organizațiilor neguvernamentale. Sunt unele lucruri care pot fi ”importate” ușor și le voi supune atenției următoarei Comisii de Cod Electoral. Prezența României în misiunile de monitorizare ale AP OSCE reprezintă, pe de o parte, respectarea angajamentului nostru de a fi un membru activ al Organizației iar pe de altă parte reprezintă ocazii importante de intra în contact cu reprezentanți la vârf ai scenei politice internaționale”a declarat Președintele delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, Senatorul de Buzău Lucian Romașcanu.