Miracol în Cartierul Mihai Viteazu: un copil a scăpat nevătămat după ce a căzut de la etajul unui bloc

Un copil de un a și jumătate a supraviețuit după o cădere în gol de la etajul unu al unui bloc din cartierul buzoian Mihai Viteazul. 

Incidentul s-a produs marți după amiaza la fostul cămin de nefamiliști situat la intersecția dintre strada Aurel Vlaicu și Aleea Industriilor.

O ambulanță SAJ Buzău și un echipaj de poliție au fost trimise la intervenție, în urma unui apel la 112 prin care fusese anunțat că un copil mic a căzut de la etajul unu.

Victima este un băiețel de un an și șase luni, dintr-o familie cu șapte copii. Băiatul fusese lăsat în grija fraților mai mari, timp de câteva minute, atât cât mama și tatăl aveau nevoie să coboare în fața blocului, pentru a transporta câteva piese de mobilier în casă.

Pentru părinți a fost șocant să vadă cum copilul lor se prăbușește lângă ei, de la fereastra garsonierei. Băiatul s-ar fi aplecat peste pervaz, pentru a-și urmări părinții.

Copilul a scăpat cu câteva zgârieturi la față, mâini și picioare, însă rănile nu-i pun viața în pericol. Victima a fost transportată în stare conștientă la Urgențele Spitalului Județean Buzău, unde a fost preluat imediat pentru investigații medicale aprofundate.

Urmărește-ne pe Google News