Minor de 15 ani, căutat de mai bine de 24 de ore. A mai fugit de la domiciliu în urmă cu câteva săptămâni

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău caută un minor, în vârstă de 15 ani, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Breaza și nu a mai revenit.

La data de 8 iulie 2021, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliție municipiului Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că IUGA EDMOND ANDREI, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu din localitatea Breaza și nu a mai revenit.

Polițiștii au demarat de îndată verificări și activități specifice de căutare a persoanei dispărute.

Băiatul căutat are aproximativ 1,80 m înălțime și 60 – 65 de kilograme, păr ondulat și brunet, tuns scurt tip creastă, ten măsliniu, ochi căprui, constituție atletică.

La momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu un tricou de culoare alb, pantaloni scurți de culoare închisă, iar în picioare purta adidași negri cu inscripții albe.

Anterior, minorul ar mai fi plecat de acasă.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea băiatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.