Gazoductul de la Mărăcineni a fost instalat complet, cu tot cu stație de măsurare și reglare a presiunii gazelor naturale, fiind realizate și conexiunile individuale la nivel de proprietate. Aproximativ 4.000 de gospodării din Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni, plus toate instituțiile publice de pe raza celor trei sate, au fost racordate la sistemul de alimentare cu gaze.
Primarul din Mărăcineni, Constantin Dumitru, a ținut să mulțumească tuturor celor care au ajutat la derularea acestui proiect, de altfel un vis foarte vechi al său și al localnicilor din comună.
Luna trecută, Consiliul Județean Buzău a alocat Primăriei Mărăcineni suma de un milion de lei, bani care au fost folosiți pentru cheltuieli suplimentare prevăzute în acest proiect. Președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a fost prezent la inaugurare.
În următorii ani, după cum a ținut să anunțe buzoianul Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, gazoductul de la Mărăcineni va fi extins pentru a alimenta și alte gospodării de pe Valea Slănicului. La anul, vor demara lucrările de extindere a rețelei și în comuna vecină Săpoca. Totodată, tot în 2024, gospodăriile din comuna Tisău vor fi racordate la rețeaua națională de gaze.
În beneficiul comunelor de pe Valea Slănicului, compania Trans Gaz SA a făcut una dintre cele mai spectaculoase lucrări inginereşti. Este vorba despre execuţia unei subtraversări, pe o lungime de 822 de metri, pentru instalarea unei conducte care a transportat gazele naturale din magistrala de la Verneşti, pe teritoriul comunei Mărăcineni.
Proiectul de racordare cu gaze a comunei Mărăcineni a demarat în primăvară și are o valoare totală de 92 milioane de lei. Proiectul s-a derulat prin Programul Operational de Infrastructură Mare, iar mare parte din sumă a venit de la Uniunea Europeană.