Social democrații buzoieni au depus joi după amiază la Biroul Electoral Județean, listele cu candidaturi pentru alegerile parlamentare din decembrie.
Liderul PSD , Marcel Ciolacu este primul pe listă la Camera Deputaților iar la Senat primul pe listă este poziționat actualul președinte al PSD Buzău, Lucian Romașcanu.
Liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu, a precizat într-o conferință de presă, organizată în sala de conferințe a Consiliului Județean Buzău, că formațiunea sa politică vine în fața alegătorilor cu oameni competenți, profesioniști și curați din toate punctele de vedere. „Suntem convinși că prezentând această listă și programul nostru de guvernare vom reuși să convingem cât mai mulți să voteze PSD.” a precizat Lucian Romașcanu.
„Viitoarea legislatură va însemna foarte mult nu numai pentru Buzău ci și pentru România în condițiile în care vom avea și președintele României și o majoritate în Parlament. Buzăul trebuie să dea o cotă cât mai mare de parlamentari pentru a putea promova multe proiecte de dezvoltare a României’ a declarat președintele organizației municipale a PSD, Constantin Toma.
„Avem cea mai bună echipă pentru Buzău, ca și la alegerile locale. Un detaliu foarte important, de când Marcel Ciolacu a preluat conducerea filialei județene, este că pe liste aubapărur numai candidați din Buzău. Credem că această listă acoperă toate domeniile de activitate iar cei dintre noi care vom fi eligibili, vom putea ocupa posturi în comisiile de specialitate din cadrul Camerei Depuaților sau a Senatului.” a declarat deputatul PSD Romeo Lungu.
Lista social democraților pentru pentru Senat și Camera Deputaților conține în acest an mai multe surprize față de 2020. Dacă la Senat PSD Buzău trimite de pe prima poziție, un parlamentar în exercițiu, Lucian Romașcanu, pe locul sscund, senatoarea Liliana Sbârnea, fiind îlocuită tot de Carmen Orban, profesor universitar în medicină, deputatul în exercițiu Laurentiu Țepeluș, fiind peopulsat pe cea de-a treia poziție.
Și la Camera Deputaților, situația este diferită.
Dintre deputații în funcție, pe lista PSD se află președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe poziția a doua find plasat, Petre Emanoil Neagu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău , urmat de Romeo Lungu, deputat în exercițiu.
Pe alte poziții eligibile se mai află două nume noi, Oana Matache, viceprimar al municipiului Buzău dar și Florin Ceparu, administrator public în cadrul primăriei Râmnicu Sărat.
Lista completă de candidati a Partidului Social Democrat pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor in Circumscriptia electorala nr.10 Buzau: