Locuință, grajd și anexe gospodărești, distruse de un incendiu violent, la Bisoca. Focul a afectat și o construcție din vecini

Forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Buzău și din cadrul Punctului de lucru Beceni au fost solicitate să intervină duminică noaptea, la un incendiu izbucnit la o locuință de pe raza comunei Bisoca, fiind astfel dislocate către locul indicat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță S.M.U.R.D.

Ajunși la fața locului aceștia au constatat că incendiul se manifesta la nivelul locuinței, grajdului și anexelor din gospodărie, afectând de asemenea și o construcție din gospodăria învecinată. Totodată proprietarului locuinței i s-a acordat prim-ajutor medical, acesta suferind un atac de panică, fiind găsit în stare de șoc de către pompieri.

Având în vedere zona greu accesibilă în care se afla proprietatea, autospecialele de pompieri au fost amplasate la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul în care se manifesta incendiul.

Imediat după recunoașterea la fața locului, pompierii au inceput acțiunile de limitare a propagării incendiului, urmate de lichidarea acestuia ce s-a dovedit dificilă și de durată din cauza volumului mare de materiale ce ardeau mocnit, intervenția fiind desfășurată pe parcursul a zece ore.

La finalul intervenției a fost stabilită și cauza probabilă de incendiu ca fiind jar sau scântei provenite de la sistemul de încălzire al locuinței. În trecut, familia a mai pierdut o casă pe care o deținea în comună, după ce aceasta a luat foc de la un cazan de țuică.