Localitatea Zorești, temporar fără apă potabilă, pe 14 mai 2025

Compania de Apă Buzău anunță sistarea temporară a furniării către utilizatorii din localitatea Zorești, pentru miercuri 14 mai, în intervalul orar 07.00-16.00.

Sistarea este necesară pentru igienizărea unui rezervor de apă potabilă.

„La reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la Compania de Apă S.A. Buzău, iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Compania de Apă în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, Compania de Apă Buzău le recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.” se precizează într-un comunicat al Companiei de Apă Buzău.