Potrivit ANM începând de joi, 5 iunie, județul Buzău intră sub cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, între orele 12:00 și 21:00.
Temperaturile la umbră vor depăși pragul de 35 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va atinge niveluri periculoase.
Meteorologii avertizează că joi, 5 iunie, valul de căldură se va extinde în aproape toată țara. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, cu maxime de la 30 de grade în nord și centru până la 37 de grade în Banat și sud-vestul Olteniei, unde se va instala canicula propriu-zisă.
În zonele de câmpie, inclusiv Câmpia Română și Câmpia de Vest, se va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.
Iar până atunci, miercuri, 4 iunie, nu scăpăm de vremea extremă. După o zi toridă, spre seară vor apărea ploi torențiale și descărcări electrice, în special în vestul Moldovei, nordul Munteniei și zona Carpaților Orientali și Meridionali.
Sub o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, sunt posibile vijelii cu rafale de 50–70 km/h, grindină și cantități de apă ce pot depăși local 40 l/mp.
Potrivit ANM, valul de căldură și disconfortul termic vor continua vineri (6 iunie) în vest și local în sud și centru, iar sâmbătă și duminică (7 și 8 iunie) în cea mai mare parte a țării.