Județul Buzău intră de la ora 20 sub avetizare cod portocaliu de vijelii și precipitații abundente

Peste 20 de judeţe şi Capitala se află sub avertizare cod portocaliu de vijelii şi de precipitaţii de duminică 29 septembrie de la ora 20 și până luni la ora 10.

Meteorologii au emis către toate instituțiile o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi însemnate de precipitaţii şi vijelii pentru intervalul 29 septembrie, ora 20:00 – 30 septembrie, ora 10:00, vizate fiind Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei.

„Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița În intervalul menționat vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local peste 80…100 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.”precizează ANM.