Duminică, 9 februarie, la Bisoca vor fi inaugurate trei trasee tematice, care oferă iubitorilor de natură ocazia de a explora peisaje pitorești, de a descoperi povești locale și de a conștientiza importanța protejării mediului. Evenimentul face parte din proiectul „Pe urmele lui Bucur”, desfășurat în cadrul programului „Cu Apele Curate”.
Traseele au fost amenajate cu sprijinul voluntarilor și al comunității locale, oferind o experiență autentică prin zone mai puțin cunoscute, de la gospodării tradiționale și poieni liniștite, până la păduri spectaculoase.
Pe parcurs, panourile informative vor prezenta aspecte din istoria locală și impactul poluării asupra naturii, alături de soluții pentru protejarea mediului.
Punctul de întâlnire pentru participanți este Hub-ul Țărănesc „Zestrea Bisoceană”, unde, de la ora 12:30, vor avea loc discuții cu specialiști din diverse domenii: Cezar Buterez (geograf), Oana Ristea (biolog) și Aura Cășaru-Petre (etnograf și coordonator al Asociației Zestrea Bisoceană). Aceștia vor vorbi despre geografia locului, biodiversitate și păstrarea tradițiilor.
Proiectul este susținut de Lidl România, în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde și Asociația pentru Relații Comunitare, și are ca obiectiv combaterea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi.
Asociația Zestrea Bisoceană îi încurajează pe buzoieni, dar și pe profesori, elevi și familii cu copii să exploreze traseele, să se bucure de aer curat și să descopere frumusețea regiunii. Organizatorii recomandă echipament adecvat pentru drumeție și o doză generoasă de curiozitate.