Irina Loghin va cânta la Festivalul ”Pomana Porcului”. Se întâmplă în acest weekend, la Râmnicu Sărat

Buzoienii pot petrece zilele acestea la festivalul ”Pomana Porcului”, pe care autoritățile din Râmnicu Sărat îl organizează sâmbătă și duminică, pe platoul de lângă Primărie. La prima ediție sunt invitați fermieri din mai multe zone ale țării, care își vor promova produsele. Nu vor lipsi din meniu pomana porcului și sarmalele, iar voia bună va fi asigurată de nume cunoscute ale muzicii românești.

Evenimentul de la Râmnicu Sărat este organizat de Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin, în parteneriat cu Primăria, dar și cu o firmă, lider mondial în ameliorarea genetică a suinelor și al asistenței tehnice destinate industriei globale a cărnii de porc.

Evenimentul va avea loc în weekend, în zona Primăriei, iar organizatorii își propun sa îi determine pe cât mai mulți participanți să consume carne de porc românesc.

La festival sunt invitaâi fermieri din mai multe zone ale țăarii, care își vor promova produsele. Nu vor lipsi pomana porcului și delicioasele sarmale, pe care participanții vor avea ocazia să le deguste.
Sâmbata, în cadrul festivalului ”Pomana Porcului”, de la Râmnicu Sărat, Aurel Moldoveanu va susține un concert de colinde, iar duminică vor urca pe scenă alte nume cunoscute ale muzicii românești: Maria Buză, Mioara Velicu și Irina Loghin.

Urmărește-ne pe Google News