Primăria comunei Săgeata va demara o amplă campanie de modernizare a drumurilor comunale și sătești, grație unei finanțări de aproape 11 milioane de euro, accesate prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții.
Comuna Săgeata se află în topul localităților rurale care au primit luna trecută, sume extrem de generoase pentru refacerea și modernizarea drumurilor de interes local.
Pregătirile pentru prima etapă a marii asfaltări sunt în toi, lucrările fiind programate să înceapă chiar de luna viitoare în satele Bordușani și Dâmbroca.
Campania de asfaltare se va derula pe parcursul a trei ani și se va extinde treptat și în satele Săgeata, Beilic, Banița și Găvănești.
City managerul comunei Săgeata, Sorin Tănase, spune că marea asfaltare va fi făcută în mai multe etape din cauza unor alte lucrări de investiții care se derulează în paralel, în toate satele.”Vom asfalta în mai multe etape din cauza lucrărilor la sistemul de canalizare. Infrastructura ne permite acum să acționăm doar în Bordușani și Dâmbroca, unde au fost deja finalizate caminele laterale de la rețeaua de canalizare. Avem în plan ca până la sfârșitul anului să asfaltăm cel puțin șase kilometri de drumuri sătești, iar la primăvară vom extinde lucrările în toate localitățile comunei. Totul va depinde însă de condițiile meteo. ” a precizat Sorin Tănase.
Pe lista investiții planificată pentru anul viitor de către Primăria din Săgeata apar și alte obiective de interes local.
Școala din Săgeata se află deja în renovare completă iar până la primăvară toate satele din Sageata vor fi racordate la sistemul de canalizare.
Tot la primăvară va începe și construcția unei săli de festivități în satul Dambroca, unde vor fi organizate aniversări și diverse evenimente sătești.” Clădirea va fi amplasată chiar lângă biserica din Dâmbroca, tocmai pentru ca oamenii să aibă un acces ușor. Va fi o clădire foarte modernă, dotată cu încălzire, cu bucătărie și veselă completă. Este o promisiune care din păcate nu am putut să o demarăm până acum din cauza bugetului mic avut la dispoziție. Ne vom strădui să finalizăm cât mai repede și această investiție așteptată de toată comunitatea ” a mai adăugat city managerul comunei Săgeata, Sorin Tănase.
Tot în satul Dâmbroca va fi construit anul viitor și un dispensar dotat cu aparatură modernă și sistem de încălzire, unde pacienții vor fi consultați în condiții de maximă de igienă și curățenie.