Începe a doua campanie de asfaltare din comuna Vadu Pașii

În comuna Vadu Pașii va începe cea de-a doua campanie de asfaltare din 2018, grație unui proiect finanțat cu fonduri europene prin programul operațional PNDL. Investiția include amenajarea cu covor asflatic a 8 km de drumuri comunale din mai multe sate.

Investițiile din comuna Vadu Pașii au ajuns să curgă pe bandă rulantă în urma demersurilor susținute din ultimii doi ani pentru atragerea de investiții din fonduri europene.

Încă din primăvară s-a investit masiv în comuna Vadu Pașii. Localitatea s-a transformat peste noapte într-un imens șantier odată cu implementarea proiectelor finanțate din bani europeni.

Autoritățile locale spun că sporirea gradului de confort al sătenilor reprezintă o prioritate în această perioadă.” În etapa a doua avem programată asfaltarea a 8 km de străzi din cadrul acestui proiect de 1 milion de euro câștigat anul trecut.Vrem că cetățenii comunei noastre să aibe aceleași condiții ca și la oraș iar în acelașI timp să devenim atractivi și pentru investitori pentru crearea de noi locuri de muncă” ne-a declarat Primarul comunei Vadu Pașii Gheorghe Firon.

Lucrările de asfaltare, executate de societatea Strabag, vor începe cel mai târziu pe data de 20 septembrie și vor continua în funcție de condițiile meteo până la sfârșitul lunii noiembrie.

Astfel în satul Vadu Pașii vor fi asfaltate 2 străzi, Orașului și Stadionului, în satul Scurtești alte trei, strada Oilor, Școlii și Serelor, în satele Stăncești și Gura Câlnău câte o stradă, la Focșenei 3 străzi iar în satul Băjani alte 2 străzi.

 

Urmărește-ne pe Google News