Patru adulți și un copil au ajuns la spital în urma unui incendiu violent produs duminică după amaiază la un imobil de pe strada Izvor, din Cartierul Dorobanți. Pompierii buzoieni au reușit să stingă focul după o intervenție care a durat mai bine de două ore.
Potrivit martorilor, acoperișul casei de peste 200 de metri pătrați s-a făcut scrum în urma declanșării unui incendiu violent, produs cel mai probabil de la un coș de fum defect.
Patru adulți aflați în casă au suferit arsuri de diferite grade, fiind intoxicați și cu fum, după ce flăcările au cuprins tot imobilul. Un minor aflat în locuință în momentul declansșării incendiului a scăpat ca prin minune, doar cu un atac de panică. Toți răniții au fost preluați de trei ambulanțe ajunse rapid la locul incidentului și transportați la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
„Imediat, la fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă o autospecială de descarcerare. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuința pe o suprafață de aproximativ 200 mp.” au precizat reprezentanții ISU Buzău.