Gurmanzii din toată țara, invitați la „Zilele Dovleacului”. Târgul anual, deschis la Poșta Câlnău până pe 14 octombrie 2024

Târgul anual „Zilele dovleacului” ajuns la cea de-a opta ediție, a debutat în acest week-end cu fel de fel de bunătăți. Astfel grumanzii sunt îmbiați de producătorii tradiționali din comuna Poșta Câlnău cu plăcinte, sarmale sau dulceață, toate preparate din dovleac. 

Evenimentul organizat de Asociația micilor fermieri „Dovlecelul buzoian”  reunește numeroși producători locali de produse tradiționale românești.

Mirosul plăcintelor din dovleac, coapte la cuptor sau prăjite în tigaie, este cartea de vizită a micuței patiserii de la intrarea în târgul de toamnă din Poșta Câlnău. Gospodinele spun că folosesc o rețetă veche a locului și cele mai bune ingrediente.

Delicioasa plăcintă cu umplutură de dovleac, preparată ca în cuptorul bunicii, costă 20 de lei o porție. Chiar dacă, la început, clienţii târgului de toamnă par surprinși de prețuri, ei devin darnici când trebuie să-și potolească pofta de gustosul preparat cu umplutură din pulpă de dovleac.

Și pentru că nu există sărbătoare la români fără celebrii mititei, grătarele sfârâie continuu. Se vând bine și cârnații de Pleșcoi sau babicul de Buzău.

Evenimentul organizat la Poșta Câlnău a ajuns deja la cea de-a VIII-a ediție. Organizatorii târgului sunt mândri că, de la an la an, vin tot mai mulți turiști să deguste bunătățile ieșite din mâinile bucătarilor. Turiștii care ajung aici se simt bine, stau pe baloți, fac poze cu dovlecii, mănâncă produse tradiționale.

Festivalul „Zilele Dovleacului” are loc pe Drumul European 85, în punctul numit „Cuptorul Bunicii”, și este deschis pofticioșilor până pe 14 octombrie 2024.