Gabriel Avrămescu, deputat PNL de Buzău: Continuarea proiectelor și reprezentarea Buzăului în Parlamentul României sunt doar două dintre motivele pentru care candidez la președinția PNL Buzău

Deputatul PNL de Buzău, Gabriel Avrămescu, și-a anunțat sâmbătă candidatura la șefia filialei județene  a organizației, alegerile fiind programate pentru data de 3 iulie.

Avrămescu a precizat prin intermediul unui comunicat de presă, că se va prezinta în fața colegilor de partid, cu un proiect de reconstrucție foarte ambițios al filialei locale a PNL dar și cu o strategie prin care să îmbine un un suflu nou cu experiența membrilor cu vechime din cadrul filialei județene Buzău

„Acum mai puțin de un an, atunci când am primit propunerea de a prelua mandatul de președinte interimar al PNL Buzău, am știut că drumul în această luptă nu va fi scurt și nici ușor, dar provocările de acest gen mă motivează și mai mult. Candidez la alegerile, din 3 iulie, pentru conducerea filialei PNL Buzău pentru că am încredere că pot reclădi o echipă puternică, chiar dacă Buzăul nu a fost niciodată printre prioritățile organizației centrale. De altfel, încă din campania electorală pentru parlamentare, am simțit că liberalii buzoieni au
făcut parte, mai degrabă, dintr-o filială de sacrificiu pentru conducerea de la București.E dificil pentru o echipă să conducă o campanie și să organizeze alegeri fără sprijinul celor mai importanți lideri. Avem însă la dispoziție trei ani de acum să demonstrăm că putem să venim în fața buzoienilor cu candidați pregătiți să continue proiectul început de mine și echipa mea la alegerile parlamentare și anume – Dezvoltarea Buzăului.
În acest context, dezvoltarea județului, fie că vorbim despre modernizarea infrastructurii, creșterea nivelului de trai, atragerea de investitori, dezvoltarea economică și socială, reprezintă un obiectiv pe care îl voi urmări concomitent cu dezvoltarea echipei PNL Buzău. Construcția filialei județene este prioritatea mea pentru ca mai apoi să putem vorbi concret despre dezvoltarea Buzăului.
Îmi mai doresc ca o dată cu preluarea conducerii PNL Buzău să scot filiala din izolare. Consider că un mare dezavantaj al vechii conduceri a fost strategia funcționării „închise”. Acest lucru trebuie să se schimbe!
De altfel, în tot acest timp, cât am fost președinte interimar, vocea PNL Buzău a început să se audă și am reușit să integrez filiala județeană, în echipa regională. În ultima perioadă am făcut pași importanți în concretizarea relațiilor cu liderii care leagă Buzăul de București, mai ales că avem obiective de dezvoltare comune, mă refer aici la constructia autostrăzii Ploiești-Buzău.
Astfel, îmi doresc evoluția pas cu pas a filialei Buzău. Echipă regională din care facem astăzi parte are o voce unită. Mai avem mult de muncă, dar schimbarea de mentalitate politică este esențială pentru a reuși să reclădim echipa de la Buzău. Vin în fața colegilor mei cu un proiect de reconstrucție foarte ambițios, cu un proiect de dezvoltare și mai ales vin cu o strategie prin care să îmbinăm un suflu nou cu experiența membrilor cu vechime din cadrul filialei județene Buzău, o strategie care îi va aduce alături pe cei care își doresc să Dezvoltăm Buzăul Împreună!” a mai precizat în comunicatul de presă , deputatul Gabriel Avrămescu.