Fetiță accidentată în timp ce traversa strada, la Vintilă Vodă

Arhivă

O fetiță de 8 ani a fost grav rănită după ce a fost accidentată de o mașină, în timpă ce traversa strada. Accidentul a avut loc în comuna Vintilă Vodă, iar victima a fost preluată de o ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Din primele informații reiese că fetița de 8 ani are o fractură de picior.

Fetița accidentată, astăzi, a ajuns la Spitalul Județean și a fost internată în UPU-SMURD Buzău pentru primele investigații. Potrivit medicilor, fata a suferit o fractură deschisă de gambă dreaptă și urmează să fie transferată în Secția Chirurgie Infantilă. Accidentul a avut loc în timp ce fetița de 8 ani se întorcea de la școală, însoțită de sora ei mai mare.

Eleva se afla pe drumul pe care îl parcurge zilnic când ar fi încercat să traverseze strada, fără să se asigure, și a fost lovită de un autoturism care circula în localitate , fiind condus de un brașovean în vârstă de 62 de ani. După accident, minora a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind însoțită de mama sa. Sora fetiței accidentate a suferit, de asemenea, un șoc după ce a fost martoră la accident, dar nu a necesitat îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News