Expoziția „Surprinzătorul Dali”, la Muzeul Județean Buzău

La vernisajul expoziției de astăzi, de la Muzeul Județean, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Expoziția cuprinde litografii, serigrafii, piese din ceramică, lucrări din bronz și argint, lucrări de tapiserie, cu semnătura excentricului artist plastic spaniol și va fi deschisă până în februarie 2021.

Expoziția „Surprinzătorul Dali” scoate în prim-plan 150 de lucrări originale ale marelui artist plastic spaniol,Salvador Dali, care fac parte din colecția privată Kesauri.

„În primul rând, doresc să mulțumesc conducerii Consiliului Județean și a Muzeului de aici, de fapt a întregului colectiv al instituției, pentru faptul că ne-au găzduit și ne-au ajutat cu amenajarea acestei expoziții. Compania ArtExpo este unul dintre liderii mondiali în ceea ce privește organizarea de expoziții. Până acum, am organizat aproape 80 de expoziții de acest fel. Aceasta, de aici, este a 79-a.”, a declarat Vasilii Kesauri, unul dintre cei doi curatori ai expoziției.

Pentru a vizita expoziția Salvador Dali, publicul va trebui să respecte toate regulile obligatorii impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, prețurile pentru biletele de intrare vor fi diferite de cele practicate de Muzeul Județean. Astfel, biletul pentru un adult va costa 25 de lei, în timp ce elevii vor plăti doar 10 lei pe un bilet. Preșcolarii și însoțitorii de grup vor avea intrarea gratuită.

Cei care vor vizita expoziția vor avea ocazia să achiziționeze și diferite suveniruri personalizate și să primească și un catalog, cuprins în prețul biletului. Organizatorii anunță însă că este inerzisă fotografierea sau filmarea operelor.