Un grav accident rutier a avut loc vineri dimineață pe DN2 Buzău-Focșani, între localitățile Poșta Câlnău și Râmnicu Sărat, județul Buzău. Au fost implicate două autovehicule în coliziunea frontală în urma căreia două persoane au rămas încarcerate.
Traficul auto pe drumul național DN2 E85 a fost restricționat, pe sensul de mers Buzău către municipiul Râmnicu Sărat, în afara localității Oreavul, din cauza accidentului rutier.
„Din primele date de la fața locului este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Buzău, de o șoferiță de 32 de ani, din Tecuci (Galați), și autoturismul care circula din sensul opus de mers, condus de o șoferiță de 39 de ani, din Piatra Neamț”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.
Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea ambelor femei, care au fost preluate de ambulanță și transportate la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru îngrijiri medicale. Coliziunea frontală s-a produs pe o porțiune a șoselei europene în care sensurile sunt prevăzute cu separatoare tip New Jersey.
Polițiștii trebuie să afle care au fost împrejurările în care două autoturisme s-au putut întâlni pe partea de șosea mărginită de parapetul din beton.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul a fost dirijat pe un singur fir.