Doi tineri din Focșani, autorii unei spargeri la un imobil din Râmnicu Sărat. Suspecții, prinși după ce au furat 27.000 de euro

Doi tineri din Focșani, de 22 și 25 de ani, sunt autorii unei spargeri la un imobil din Râmnicu Sărat, săvârșit în noaptea de 27 spre 28 august. Ei au pătruns în casă prin forțarea ușii și au sustras 27.000 de euro și un lănțișor din aur.

În ziua de 16 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la imobilele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii de furt.

În urma administrării probatoriului, față de cei doi tineri din Focșani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat.

La activități, polițiștii buzoieni de investigații criminale au fost ajutați și de colegi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.