Accident grav în această dimineață pe drumul național 2B, în județul Buzău. Un bărbat de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism a decedat după ce a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe cîmp. Alte două persoane au fost rănite grav și transportate la Spitalul Județean Buzău.
Din păcate, unul dintre răniți, un barbat în vârstă de 44 de ani a intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic.
Accidentul s-a produs pe drumul național 2B, Buzău- Brăila, la intrarea în localitatea Bîlhacu.
Autoturismul în care se aflau trei bărbați din Brăila circula pe sensul de mers către Buzău.
La un moment dat șoferul a pierdut controlul volanului iar autoturismul a părăsit partea carosabila.
Acesta s-a lovit de un copac aflat pe marginea drumului, după care s-a răsturnat. Șoferul în vârstă de 35 de ani a decedat pe loc, iar ceilalți doi pasageri, unul în vârstă de 35 de ani iar celalalt de 44 de ani au fost preluați de ambulante și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean Buzău.
Acesta din urmă a decedat la spital citeva ore mai tirziu. Pasagerii din autoturismul răsturnat erau doi frați, care mergeau către aeroportul Otopeni, urmând sa plece în străinătate.