Doi amici ai criminalului de pe bulevard, trimiși în judecată. Sunt acuzați de complicitate la omor calificat prin incendiere

La doi ani de la uciderea prin incendiere a Valentinei Nica, în locuința ei din Buzău, doi amici ai criminalului au fost trimiși în judecată pentru complicitate la omor calificat prin cruzimi. Potrivit procurorilor, Radu Clonț și Alexandru Naum i-au adus benzina folosită la incendierea victimei.

Acuzațiile le pot aduce prietenilor ucigașului ani grei în spatele gratiilor, limita de pedeapsă fiind închisoarea pe viață sau pentru o perioadă de la 15 la 25 de ani, precum și interzicerea unor drepturi.

Cosmin Dan, tânărul care și-a ucis fosta iubită prin incendiere, și-a aflat sentința definitivă anul trecut, în luna octombrie, după ce instanța Curții de Apel Ploiești a respins apelul declarat de Cosmin Dan, dar și de părinții fetei.

Instanța a dedus din pedeapsa dispusă la fond de 24 de ani de închisoare cu executare doar perioada arestului preventiv.

Cosmin Dan a fost condamnat pe 30 ianuarie 2020 la 23 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi și un an de închisoare pentru distrugere, care reprezintă o treime din pedeapsa principală.

În dimineața zilei de 23 februarie 2019, Cosmin Dan a mers în apartamentul fostei sale iubite asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă. Valentina Nica (22 de ani) a murit, după ce apartamentul a fost cuprins de flăcări, trupul ei fiind găsit carbonizat într-una dintre camere, după ce pompierii au stins incendiul.

Patru martori ai tragediei au fost ascultați de judecător, iar unul dintre ei a povestit cu lux de amănunte despre discuțiile telefonice ale lui Cosmin Dan cu prietenii săi, inclusiv momentul când acesta le-a cerut la telefon benzină cu scopul precis de a o incendia pe Valentina, dar și despre momentele când a aruncat combustibil în dormitorul în care s-a produs drama.

Potrivit mărturiei, Radu Clonț ar fi urcat în apartament să-i dea benzina, iar Alexandru Naum i-a adus-o până la ușă. Niciunul nu l-a întrebat pentru ce îi trebuie. „Nu l-am întrebat. Am crezut că-i trebuie la vreo mașină”, a spus Radu Clonț în fața instanței.

Acesta a mărturisit că, după ce a realizat gravitatea faptei, s-a refugiat în baie cu iubita de la acel moment a lui Cosmin Dan și cu un alt amic, cel de la mărturia căruia au pornit acuzațiile împotriva complicilor.

Magistrații l-au audiat și pe Alexandru Naum, cel care ar fi fost sunat de Cosmin Dan să-i aducă benzina. Alexandru a declarat că s-a speriat și a fugit după ce a văzut că amicul lui părea hotărât să îi dea foc Valentinei.