Derby-ul buzoian al ligii a treia la fotbal, programat pentru vineri seară

Cele două echipe buzoiene din liga a treia, Metalul Buzău şi CSM Râmnicu Sărat, se vor întâlni în meci direct, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu”, în această seară, de la ora 18.00. Fără o miză deosebită, dar cu multe orgolii, partida se anunță una care nu trebuie ratată decătre microbiști.

Într-un meci care contează pentru etapa a 23-a a campionatului, Metalul Buzău va întâlni, pe stadionul „Cornel Negoescu”, formația CSM Rm. Sărat. Meciul nu are o miză deosebită, ambele formații fiind lipsite de grijile retrogradării, dar fără nicio șansă la promovarea în liga a doua. Antrenorii și jucătorii celor două grupări își doresc, însă, foarte mult victoria, fiind mai mult o chestiune de orgoliu. În meciul din tur, de la Râmnicu Sărat, Metalul s-a impus cu scorul de 2-1. Metalul vine după o înfrângere la scor de neprezentare, 0-3, pe terenul liderului Farul Constanța, în timp ce râmnicenii s-au impus cu 3-2, pe teren propriu, în fața Deltei Tulcea. Organizatorii se așteaptă la o afluență mare a publicului din Buzău și Râmnicu Sărat, mai ales că se anunță o vreme perfectă pentru fotbal.

Urmărește-ne pe Google News