De joi nu se mai circulă pe podul metalic de la Mărăcineni. CNAIR propune o schemă de restricții și variante ocolitoare

Traficul auto pe podul metalic de la Mărăcineni va fi sistat începând de joi dimineață, conform deciziei administratorului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Măsura este necesară pe durata lucrărilor de reparații la calea de rulare a structurii, a anunțat CNAIR miercuri după-amiază printr-un comunicat de presă.

„S-a decis închiderea podului de la Mărăcineni, în vederea efectuării reparațiilor, cu data de 19 aprilie, iar vinerea sâmbăta și duminica, vor fi restricții de tonaj, între anumite ore, pe perioada celor 130 de zile. Circulația pe ambele sensuri se va desfășura pe un singur pod. Vor fi luate și măsuri de semnalizare în zonă”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Varianta amenajării unui pod de pontoane în amonte de podul metalic nu este un viabilă, deoarece costurile de amenajare sunt foarte mari, iar Ministerul Apărării nu a fost de acord să acopere cheltuiala respectivă, deoarece situația de la Buzău nu întrunește condițiile unei situațiid e urgență.

În urma consultărilor purtate cu reprezentanții administrației publice locale, poliției rutiere și a principalelor asociații profesionale ale patronatelor din transporturi, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația vehiculelor rutiere se va desfășura astfel:

a) în zilele de luni până joi, inclusiv, circulația se va desfășura în ambele sensuri, pe podul nou de la Mărăcineni, pe o bandă pentru fiecare sens de deplasare, traficul rutier va fi semaforizat și dirijat de piloți de trafic cu sprijinul poliției rutiere;

b) circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, după cum urmează:

– vineri între orele 10:00 – 22:00;
– sâmbătă între orele 8:00 – 18:00;
– duminică între orele 12:00 – 22:00;

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată și în zilele de sărbătoare legală, după cum urmează:

– 30 aprilie și 1 Mai – între orele 12:00 – 22:00;
– 27 mai și 28 mai (prima și a doua zi de Rusalii) – între orele 12:00 – 22:00;
– 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – între orele 12:00 – 22:00;

În vederea fluidizării traficului, pe toată perioada desfășurării lucrărilor de reparații, participanții la trafic pot utiliza următoarele rute alternative:

pentru relația Buzău – Râmnicu Sărat:
– DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN22: Varianta Brăila – Grădiștea – Râmnicu Sărat;
– DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN23: Varianta Brăila – Măicănești: DN23B: Măicănești – Râmnicu Sărat;

pentru relația Buzău – Tecuci – Focșani:
– DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila – Șendreni; DN25: Șendreni – Tecuci; DN24:Tecuci – Tișita; DN2: Tișita – Focșani;

pentru relația Ploiești – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:
– DN1A: Ploiești – Varianta Brașov; DN11: Varianta Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D:Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:
– DN11: Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D: Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Bacău, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:
– DN11: Brașov – Chichiș; DN12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN2G: Comănești – Moinești – Bacău.

”Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile piloților de trafic și restricțiile instituite temporar”, se precizează într-un comunicat al CNAIR.

Urmărește-ne pe Google News