Cristinel Bîgiu a ieșit din închisoare. A ispășit jumătate din pedeapsa dispusă de judecătorii Curții de Apel Ploiești

Judecătoria Focșani a admis miercuri cererea de liberare condiţionată formulată de fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, deţinut în Penitenciarul Focşani, și a dispus liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală pronunţată anul trecut de Tribunalul Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită.

Fostul șef al CJ Buzău a stat după gratii între decembrie 2014 – aprilie 2015 (arest preventiv) și între decembrie 2016 și februarie 2019. Mai exact doi ani și șase luni, adică pe jumătate față de sentința dispusă de judecătorii Curții de Apel Ploiești.

În plus, Bâgiu a scăpat și de celelalte două dosare instrumentate de DNA – cel cu mita de la Ghergheasa (unde a fost condamnat la încă doi ani cu executare în mai 2017) și de cel cu terenul de sub Aurora Mall (unde a recunoscut că a primit de asemenea mită, dar n-a mai fost condamnat).

Cristinel Bîgiu a fost prefect, senator și de șef al CJ Buzău. Înainte de condamnare a fost președinte la PNL Buzău, iar mai apoi a primit funcție și în cadrul PSD Buzău.

Urmărește-ne pe Google News