Criminalul care și-a ucis unchiul este bolnav psihic: se credea Lucifer. Opinia îi aparține unui cunoscut al băiatului

Andrei Muscalu, tânărul de 23 de ani care duminică și-a ucis unchiul și a bătut-o pe concubina acestuia, era cunoscut cu afecțiuni psihice. Este opinia avansată de un cunoscut al băiatului, care susține că acesta întrunește toate simptomele schizofreniei: vorbea singur prin curte, nu se îngrijea, era paranoic.

”De ce nu se cunoaște deja faptul că băiatul suferă de schizofrenie de mai mulți ani? Familia știa, cel puțin mama, dar a ascuns acest lucru. De ce se dă vina pe droguri doar pentru că vecinii nu găseau altă explicație pentru comportamentul băiatului? E foarte evidentă boala pentru că băiatul prezintă cam toate simptomele, doar vorbea singur prin curte, pe stradă, îi lipsea igiena corporală, credea că membrii familiei sunt demoni, la fel ca și restul oamenilor. Avea momente când era speriat și credea că cineva vrea să-l omoare. Într-o zi mi-a spus că simte că e posedat și că nu el își controlează toate acțiunile pe care le face. Ultima dată l-am văzut la biserica Sf Sava unde îl găseam de cele mai multe ori cerșind. Nu m-am putut înțelege cu el prea mult pentru că se credea Dumnezeu, iar în trecut s-a crezut și Lucifer, fiind foarte fixat pe religie”, este conținutul unui mesaj transmis redacției de Florin C..

”De ce nu se vorbește cu mama lui în loc să se facă scandalul acesta? Înțeleg că e în stare de șoc, dar nu vrea să-și apere copilul? Sau nu se face publică declarația ei din alte motive? Dacă nu l-a internat la timp, atunci măcar acum să-i accepte condiția. Sper să țineți cont de ce am scris pentru că băiatul chiar are nevoie de ajutorul pe care, din păcate, nu l-a primit la timp. A fost o victimă de a ajuns în această situație și pot adăuga detalii ca să susțin acest lucru”, a continuat acesta.

Ana Călinescu, victima lui Andrei Muscalu, spune despre agresorul ei că era consumator de băuturi alcoolice şi droguri, iar unchiul lui mereu îl povăţuia să renunţe la aceste vicii.

”Unchiul lui doar îi explica că nu e bine să bea, pentru că îl vedea prea vesel, ciudat câteodată, că nu este bine, că trebuie să îşi găsească un serviciu şi nu să umble totată ziua. Răspundea cu: da, da. Nu au fost agresiuni între ei ci doar discutau. Eu cred că el avea asta programată mai de mult timp. Lucra la ea. Noi observam ce face el şi îi spuneam mai departe mamei lui. Probabil că nu voia să mai fie urmărit“, a declarat Ana Călinescu.

Duminică seara, în jurul orei 19.00, Andrei Muscalu, un tânăr de 23 de ani, despre care vecinii spun că obişnuia să se drogheze, şi-a înjunghiat mortal unchiul, un fost ofiţer de armată, în vârstă de 55 de ani. Şi-a atacat apoi mătuşa, pe care a tăiat-o cu cuţitul la gât şi în jurul capului. Femeia s-a salvat în ultimul moment, refugiindu-se la un vecin.