Consiliul Județean Buzău ia în calcul comasarea unor localități

Mai multe primării din județul Buzău sunt în imposibilitatea, pe final de an, de a mai acorda bani de salarii sau indemnizații însoțirilor persoanelor cu handicap. Fără sprijin de la autoritățile județene sau chiar de la Guvern, toate aceste primării ar intra în colaps. În acest context, reprezentanții Consiliului Județean Buzau iau în calcul o reorganizare administrativă.

Mai precis, comunele cu locuitori puțini ar putea fi comasate, astfel încât să poată funcționa cu buget propriu. Pentru asta, însă, este nevoie de o decizie la nivelul administrației centrale.

Pe final de an, mai multe primării din județul Buzău nu mai au bani de salarii şi nici pentru plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap. Fără sprijin de la Guvern, primăriile cu probleme financiare ar intra în colaps.

Autoritățile buzoiene cred că ar fi nevoie de o reorganizare admininistrativă, prin care comunele cu un număr mic de locuitori si cu puțini plătitori de taxe să fie comasate, astfel încât să poată funcționa dintr-un buget propriu.

Responsabilii Consiliului Județean Buzău spun că o soluție ar fi reîmpărțirea teritorială a județului, decizie care ar putea fi însă luată doar la nivelul administrației centrale.

În acest an, 36 de comune din județul Buzău au nevoie de bani pentru plata salariilor și a altor drepturi bănești. Autoritățile județene au cerut sprijin Ministerului de Finanțe.

În această săptămână, Consiliul Județean Buzău a împărțit suma de 3,6 milioane de lei către toate localitățile, excepție făcând municipiul Buzău. Banii nu sunt însă pentru plata salariilor, ci a arieratelor și pentru ca administrațiile să poată suporta cofinanțarea unor proiecte pe care le au în derulare.

Urmărește-ne pe Google News