Consilierii județeni sunt convocați luni, 27 noiembrie, de la ora 9.00, la ședința ordinară a lunii noiembrie

Pe masa consilierilor vor fi 39 de proiecte de hotărâri ce vor fi supuse spre dezbatere și mai apoi spre aprobare. Preluarea Căminului pentru Persoane Vârstnice Vintilă Vodă în subordinea DGASPC Buzău se află printre proiectele ce vor fi discutate luni.

O parte dintre proiecte vizează modificări ale componenței miniparlamentului judeţean, prin numirea consilierului PSD, Alexandru Buşcu care îl va înlocui pe Doru Muzgoci după ce acesta a promovat concursul pentru ocuparea unui post de inspector principal la Serviciu Cadastru din cadrul Primăriei Pătârlagele.

În cadrul ședinței urmează să fie aprobate proiecte privind validarea rezultatelor concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean, rectificări de buget ale Consiliului și ale instituțiilor subordonate, aprobarea preluării Căminului pentru Persoane Vârstnice Vintilă Vodă în subordinea DGASPC, aprobarea regulamentului privind circulația vehiculelor de mare tonaj pe drumurile județene, desemnarea unui nou cetățean de onoare al județului Buzău și acordarea de premii speciale elevilor din Județul Buzău care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale în anul școlar 2016-2017, precum și profesorilor coordonatori.

Urmărește-ne pe Google News