Concurs foto #Crăciunuldeodinioară

Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman” organizează în perioada sărbătorilor de iarnă un concurs de fotografie pe paginile sale de social-media (Facebook și Instagram) cu tema :

#Crăciunuldeodinioară, în care vă invită să postați fotografii sau, dacă aveți, videoclipuri din colecția personală, în care să fie ilustrate sărbătorile de Crăciun așa cum aveau ele loc în perioada copilăriei dumneavoastră. Se dorește prezentarea obiceiurilor și elementelor tradiționale care au existat mereu în preajma acestei sărbători, dar care au fost deseori creionate și exprimate diferit de fiecare generație în parte. Concursul încearcă să scoată în evidență sărbătoarea așa cum era ea vazută de generațiile părinților și bunicilor noștri.

Ce trebuie să faceți,
publicați pe pagina dumneavoastră de Facebook sau Instagram o fotografie sau un clip care să ilustreze Crăciunul copilăriei dumneavoastră
asigurați-vă că postarea este publică și poate fi văzută de oricine
includeți în descrierea fiecărei poze sau clip hashtagurile (#): #Crăciunuldeodinioară, #CCAM și #Buzăuorașdeschis și etichetați 1 prieten cu care ați vrea să vă amintiți de #Crăciunuldeodinioară
Dați like👍 și follow paginilor noastre de Facebook și/sau Instagram.
La finalul concursului, vor fi desemnați printr-o tragere la sorți 3 câștigători, care vor fi anunțați pe paginile noastre de Facebook și de Instagram.

❗️Concursul se adresează cu precădere populației adulte.
❗️Perioada de înscriere este între 6.12.2021 pâna la data de 20.12.2021, ora 24:00, iar câștigătorii vor fi aleși folosind simpliers.com si anunțati pe paginile de social media ale Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”.
❗️Participanții trebuie sa locuiască pe teritoriul României.

Premiile vor consta în trei pachete de cărți trimise câștigătorilor la adresele desemnate de aceștia.

Urmărește-ne pe Google News