Principele Radu, soțul Principesei Margareta a României, fiica cea mare a fostului suveran Mihai I a participat luni, la evenimentul prilejuit de atribuirea numelui „Regelui Mihai I” Colegiului Economic din orașul Buzău.
După o scurtă vizită a unității de învățământ, reprezentantul de seamă al Casei Regale a susținut un discurs în care ținut să aprecieze demersul conducerii Colegiului Economic de a prelua numele regelui care a condus România într-o perioadă a istoriei extrem de tulbure. Oaspetele special a ținut să adreseze un mesaj elevilor colegiului.
În alocuțiunea sa, directoarea Colegiului Economic Buzău, Geta Burducea, a ținut să aducă mulțumiri Casei Regale a României pentru că și-a dat acceptul ca instituția de învățământ să poarte numele Regelui Mihai.
La evenimentul festiv de luni au luat parte și numeroși reprezentanţi ai administraţiei publice locale, directori de școli și licee, cadre didactice și elevi ai instituției gazdă.
La finalul evenimentului, elevii Colegiului „Regele Mihai I”, alături de Principele Radu, au lansat 96 de baloane colorate, reprezentând anii de viaţă ai Regelui Mihai I, însoţite cu mesaje în semn de rugă şi mulţumire.
În anul 1922, la Buzău a fost înfiinţată Şcoala Comercială Superioară, instituţie de învăţământ care ulterior a purtat denumirea „Marelui Voievod Mihai”. În perioada comunistă, liceul şi-a schimbat numele din nou iar la distanţă de mai bine de 100 de ani de la înfiinţare, conducerea instituţiei a solicitat Casei Regale acceptul pentru redenumirea instituţie în Colegiul Economic „Mihai I” Buzău.