Casa marelui dramaturg, George Ciprian, șubrezită de vreme și de chiriașii romi

O casă de pe strada Alexandru Marghiloman, aflată foarte aproape de centru, are o importanță deosebită pentru istoria Buzăului. În ea s-a născut marele dramaturg George Ciprian. Cu toate acestea, clădirea se degradează pe zi ce trece, constituind un pericol atât pentru locatari, cât și pentru trecători.

Când treci pe sub arcada pe frontispiciul cărei se afla cândva blazonul familiei, descoperi pereți scorojiți, ziduri crăpate, umezeala care desprinde tencuiala și improvizații inestetice. Toate compun tabloul dezolant al casei care odinioară era o bijuterie arhitectonică.

Casa de pe Alexandru Marghiloman, în care s-a născut dramaturgul buzoian George Ciprian, a ajuns o ruină. O ruină locuită de chiriași romi care nu pun deloc preț pe valoarea istorică a clădirii.

Structura de rezistență a clădirii a avut serios de suferit în urma nenumăratelor cutremure, însă nimeni nu a făcut nimic pentru reabilitarea acesteia.

Deși aici trăiesc câteva familii, niciuna dintre ele nu știe care este situația exactă a imobilului. Știu doar că este casă naționalizată, iar procesul cu cei care o revendică este în toi. Între timp, clădirea se degradează pe zi ce trece, constituind un pericol atât pentru locatari, cât și pentru trecători.

Potrivit reprezentanților Primăriei, imobilul se află în litigiu de ani buni, de când moștenitorii vechilor proprietari au revendicat-o în instanță. Din această cauză, autoritățile sunt neputincioase în a interveni pentru consolidarea ei.

Conform precizărilor din partea municipalității, pe strada Al. Marghiloman, nr. 15-17, este un imobil revendicat. La numărul 15, sunt doi chiriași și doi proprietari. Cei din urmă au cumpărat de la Primărie, în baza Legii 112/1996.

La numărul 17, sunt opt chiriași și un spațiu disponibil, mai precis o locuință. Spațiul disponibil nu a mai fost repartizat pentru că este revendicat.

George_CiprianGeorge Ciprian a fost un dramaturg român, actor și om de teatru, considerat un precursor al teatrului absurd și cunoscut mai ales pentru piesa sa, ”Capul de rățoi”.

Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa ”Răzvan și Vidra”, de B.P. Hasdeu, în care a jucat rolul Șoltuz.

Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, ”Necunoscuta”. A jucat și în câteva filme de lung metraj, precum: Independența României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noapte furtunoasă (1942), Viața învinge (1951) și Brigada lui Ionuț (1954).

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

În anul 1996, Teatrul din Buzău a primit numele său, cu această ocazie având loc reprezentația piesei ”Omul cu mârțoaga”.

Urmărește-ne pe Google News