Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc „Cârnaţi de Pleşcoi” în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Acest produs este cunoscut din secolele XIII-XIV.
Cârnaţii de Pleşcoi sunt un soi de cârnaţi afumaţi produşi dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru.
Combinaţie de ingrediente şi procesul de producţie le conferă Cârnaţilor de Pleşcoi un gust unic, cunoscut şi renumit pe teritoriul României începând din secolul al XIII- lea.
Această nouă indicaţie se va alătura celor 1.450 de produse deja protejate la nivel european, a căror listă este disponibilă în baza de date a denumirilor şi înregistrărilor (DOOR).
România avea cinci produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care patru Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu şi Novac afumat din Ţara Bârsei şi scrumbia de Dunăre afumată. Produsul Telemea de Ibăneşti este înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).
La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţiile pentru alte două produse pentru dobândirea protecţiei europene Indicaţie Geografică Protejată, respectiv Caşcaval de Săveni şi Telemea de Sibiu.
Denumirea acestor cârnaţi vine de la localitatea Pleşcoi, acum parte a comunei Berca. Satul a fost menţionat pentru prima dată într-un document emis de voievodul Vlad Călugărul, la data de 24 aprilie 1484, în cetatea de scaun Târgovişte sub numele de ”Plăcicoi”.
Conform istoricilor, o primă atestare a legăturii dintre localnicii din Pleşcoi şi creşterea oilor vine din timpul lui Radu Paisie (1545-1554).
În hrisoavele unor negustori braşoveni sunt pomenite două transporturi de piei de oaie din Pâcle, un alt sat recunoscut din comuna Berca, şi Pleşcoi, în valoare de aproape 1.500 aspri, semn că în această zonă se tăiau multe animale, iar pregătirea cărnii era încă de pe atunci o îndeletnicire de bază a localnicilor.
Despre vechimea cârnaţilor de Pleşcoi, un istoric buzoian vorbeşte în termeni foarte îndrăzneţi.
”Aceşti cârnaţi au probabil o vechime mai mare de 2000 de ani. Nu se ştie cum erau condimentaţi în acele timpuri, dar, cu siguranţă, se foloseau condimente adunate din flora zonei precum usturoiul, cimbrul, probabil busuioc, măcriş, mărar, hrean, seminţe de mac”, spune istoricul Marius Constantinescu.
Marius Constantinescu susţine că aceşti cârnaţi erau deja cunoscuţi în secolele XIII-XIV şi după întemeierea Ţării Româneşti, sub Basarab I (1324-1352), fiind vânduţi în Târgul Drăgaica zis şi Târgul dintre ţări, care se organiza, între 10 şi 24 iunie, la poalele Penteleului.
Numiţi iniţial cârnaţi de Buzău, prepararea lor din carne de oaie a fost legată de numărul mare de oi ce păşteau pe dealurile şi pe păşunile din Munţii Buzăului.
Produsul era realizat mai în fiecare casă, se păstrau afumaţi şi uscaţi şi, împreună cu carnea sărată şi afumată, cunoscută astăzi sub numele de pastramă, erau, pentru localnici, unele dintre principalele produse ce constituiau rezerva de hrană conservată, care nu se altera.
Mai generoasă în informaţii despre originea cârnaţilor de Pleşcoi este o legendă a locului care spune că, în urmă cu mai multe secole, o ceată de haiduci ar fi poposit în zona dintre dealurile şi vadul Buzăului, organizând tabăra în apropierea satului Pleşcoi.
Pentru a supravieţui, aceştia prindeau oile bogaţilor munteni când treceau prin apropiere în drumul lor spre târg, la Buzău şi, ca să nu fie prinşi de poteră cu prada vie, o făceau pastramă şi cârnaţi.
Această teorie privind originea cârnaţilor de Pleşcoi este susţinută de publicistul Viorel Frâncu, autorul mai multor lucrări despre istoria locală, care susține că ”sunt o invenţie haiducească”.
”Haiducii aveau nevoie de provizii bine conservate mai multe săptămâni la rând, iar pleşcoii sunt ideali pentru aventurierii care n-au casă sau masă”, spune Viorel Frâncu.
Metoda ”haiducească” de a prepara cârnaţii de oaie, mai ales cei uscaţi, care sunt mult mai rezistenţi în timp, a fost împrumutată şi de localnici, care au transmis reţeta şi au îmbunătăţit-o de la o generaţie la alta.
Metoda de preparare s-a transmis şi în localităţile învecinate satului Pleşcoi, precum Berca, Sătuc, Joseni, Răteşti, Pleşeşti, Pâcle, Mănăstirea Răteşti,Cojanu, Ţâţirligu, Viforâta, Băceni, Săpoca sau Măteşti. Începând cu secolul XIX, însă, acest produs a fost preparat şi valorificat mai ales în satul Pleşcoi.
