Buzoienii care nu colectează selectiv gunoiul vor plăti dublu față de tariful normal

Primăria Buzău și operatorul de salubritate RER Sud Buzău le-au pus gând rău cetățenilor care nu colectează selectiv gunoiul. Astfel, printr-o hotărâre adoptată la finele anului trecut în Consiliul Local Municipal, cei care aruncă deșeurile la grămadă vor plăti dublu față de tariful normal. La case va fi simplu de identificat persoanele care aruncă la grămadă gunoiul, însă la bloc, aplicarea acestei hotărâri pare o misiune aproape imposibilă.

2023 vine cu tarife mai mari pentru buzoienii care nu vor depozita selectiv gunoiul. Cu alte cuvinte, buzoienii care vor amesteca resturile menajere cu deșeurile reciclabile pe care le aruncă la platformele de lângă bloc sau în recipientul de la poartă vor plăti 33,9 lei, adică un tarif dublu față de cel normal. Hotărârea fost adoptată în ultima ședință din 2022 a Consiliului Local Municipal.

Din păcate, hotărârea adoptată de aleșii locali are și ambiguități. Astfel, dacă în cazul locuitorilor de la case este simplu de constatat dacă se respectă depozitarea selectivă a deșeurilor, în cazul locuitorilor de la blocuri, noul preț de 33,9 lei ar putea fi suportat de toate apartamentele din asociație, chiar dacă majoritatea locatarilor aruncă gunoiul în mod corect.

Primarul Constantin Toma spune că o soluție în această problemă ar fi ca angajații RER Sud și cei ai Poliției Locale să identifice punctual persoanele de la blocuri care aruncă la grămadă gunoiul. Totodată, edilul spune că vor intra în funcțiune și camerele de supraveghere montate la fiecare platformă de gunoi.

Începând din 2023, 16,95 de lei este tariful normal pe care buzoienii îl vor plăti, de persoană, pentru ridicarea gunoiului menajer.

Urmărește-ne pe Google News