Buzoieni în conducerea unor structuri ale Parlamentului României

În data de 05.07.2018 a avut loc ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului cu o ordine de zi în special dedicată votului pentru stabilirea componențelor și conducerilor unor delegații și comisii speciale comune ale Parlamentului.

Cu 343 de voturi ”pentru” dintr-un total de 348 a fost aprobată componența și conducerea Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Președinția Delegației va fi asigurată de Senatorul Lucian Romașcanu, membru al grupului PSD din Senatul României.

IMG_7263

OSCE, fondată în 197 și avand 57 de state participante și 11 state partenere, este principala organizație ce are ca misiune, printre altele, promovarea drepturilor omului, prevenirea conflictelor, controlul înarmarii, asigurarea de alegeri libere, promovarea libertății presei.

”Sunt onorat și mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. În contextul complicat al relațiilor externe din momentul actual, România trebuie să fie o prezență competentă și vizibilă pe scena internațională. Împreună cu colegii din delegație vom participa activ la implementarea misiunii OSCE propunându-ne, de asemenea, ca împreună cu Ministerul Afacerilor Externe să fim o voce auzită în structurile Organizației.” a declarat Romașcanu după votul din plenul Parlamentului.

În aceeași ședință a fost votată, cu o largă majoritate, înființarea și componența Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi.

Pentru poziția de Președinte al Comisiei a fost votat Deputatul Sorin Lazăr, Vicepreședinte al Comisiei permanente pentru buget, finanțe și bănci, membru al grupului PSD din Camera Deputaților.

Poza SLDupă ședința de vot, Lazăr a declarat: ”Curtea de Conturi este o instituție fundamentală a statului iar activitatea sa are o importanță majoră în verificarea corectitudinii cheltuirii banului public. Controlul Parlamentului este obligatoriu pentru a ne asigura că activitatea sa se desfășoară la standardele impuse de importanța misiunii sale. Mulțumesc colegilor pentru votul acordat și mă voi implica total astfel încât Comisia să își împlinească cu profesionalism menirea.”

Urmărește-ne pe Google News