Bunicuța care a furat sacoșa unei persoane cu handicap, identificată după 2 săptămâni de anchetă

Ancheta pentru identificarea unei persoane care a furat o sacoșă lăsată la ușa unui magazin din Buzău se apropie de final, odată cu identificarea persoanei bănuite că a comis infracțiunea.

Scena a fost surprinsă  pe data de 6 aprilie, de o cameră de supraveghere iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare și la poliție.

Polițiștii de investigații din cadrul Poliției municipiului Buzău au identificat, zilele trecute.

”Este vorba despre o buzoiancă de 62 de ani. Bănuita ar fi profitat de faptul că persoana vătămată ar fi lăsat sacoșa în care avea mai multe bunuri nesupravegheată și ar fi sustras-o”, transmite IPJ Buzău.

Femeia de 62 de ani a furat sacoşa plină de cumpărături a unei femei nevăzătoare şi a dispărut. Totul s-a întâmplat la intrarea într-un magazin din cartierul buzoian Micro 3.

Persoana cu handicap, însoţită de sora sa, a mers la cumpărături la un magazin din cartier, aflat pe un gang. Au făcut greşeala să lase sacoşa de cumpărături la intrarea în magazin.

Şi-au făcut cumpărăturile şi la ieşire au constatat că le-a dispărut sacoşa lăsată la uşă. Femeile au cheltuit o parte din pensia de handicap pe cumpărături, astfel că li s-a făcut rău în momentul în care au constatat furtul.

A văzut sacoşa, s-a oprit din drum, s-a uitat în stânga şi-n dreapta, a tras sacoşa într-o parte, după care a luat-o şi a dispărut în grabă. Imediat au fost verificate imaginile de pe camerele de supraveghere.

Femeia de 62 de ani s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitei.

[/video]
Urmărește-ne pe Google News