Acțiuni gratuite de sterilizare, vaccinare și microcipare a câinilor din municipiu, implementate de Primăria Buzău

Primăria Municipiului Buzău, în parteneriat cu Poliţia Animalelor, DSVSA Buzău, Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Buzău, Asociaţia Hăpluţ și prietenii, Asociaţia Wir retten Hunde și Circa sanitară veterinară Buzău-Salvavet derulează o campanie de sterilizare, microcipare și vaccinare a câinilor în perioada 20 septembrie- 20 decembrie.

Prin această acțiune se urmărește educerea substanţială a numărul de câini fără stăpân din municipiul Buzău.

Campania va fi urmată și de măsuri de încurajare a adopțiilor cățeilor fără stăpân.

În prima etapă a campaniei, peste 2000 de agenți economici din municipiu și instituții vor primi invitația din partea Primăriei de a coopera pentru sterilizarea, vaccinarea și microciparea câinilor din curțile unităților, în mod gratuit.

În a doua etapă a campaniei vor urma acțiuni de sterilizare, vaccinare și microcipare și pentru câinii ce trăiesc în zone publice, precum și cei cu stăpân(persoane fizice).