Accident teribil pe DN2E85, la Costești. O femeie moartă și alte două grav rănite după ce un TIR a zdrobit un autoturism

Un TIR condus pe direcția Buzău către București, de către un cetătean străin de 55 de ani, a intrat în coliziune  cu un autoturism de pe contrasens, condus de o femeie ds 47 de ani din Buzău. Accidentul s-a produs pe DN2 E85, la intrare în comuna Costești.

O pasageră de 56 de ani din Buzău, aflată îm mașina șoferiței, a decedat în urma impactului violent.

De asemenea, în urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto și a unei alte pasagere, tot de 56 de ani, din Buzău.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.