Accident teribil în localitatea Rubla, după o urmărire ca-n filme. Două mașini distruse și un pieton lăsat infirm de un tânăr fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Galați le-a dat bătăi mari de cap polițiștilor din Buzău după ce a alimentat de la o stație Peco din Râmnicu Sărat și a fugit fără să plătească. Urmărit de poliție, tânărul din Galați și-a distrus mașina provocând și o adevărată tragedie după ce a rănit extrem un pieton aflat pe trotuar.

Urmărirea tânărului aflat la bolanul unei mașini cu numere falze a pornit imediat angajații benzinăriei au sunat la 112, iar polițiștii au instituit mai multe filtre.

Oamenii legii au încercat să-l oprească pe tânăr, însă fără succes. Imediat în urmărirea lui a pornit o autospecială de poliție, condusă de un agent în vârstă de 47 de ani.

În localitatea Rubla, șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a lovit un pieton aflat pe trotuar.

În urma acestuia, polițistul a frînat brusc, pentru a evita contactul cu mașina urmărită, dar a lovit un cap de pod.

Oamenii care locuiesc în zonă au ieșit speriați din case, după ce au auzit zgomotele produse de cele două autoturisme distruse.

În urma impactului agentul care conducea autospeciala de poliție, dar și pietonul lovit de mașina urmărită au ajuns la spital.

Din păcate, pietonul lovit a suferit o amputație de picior, și va rămâne infirm toată viața.

Tânărul de 27 de ani a fost dus la audieri și reținut pentru 24 de ore. Acesta nu posedă permis de conducere, iar mașina cu care circula avea montate plăcuțe de înmatriculare false.

Urmărește-ne pe Google News