VIDEO Accident grav la Poșta Câlnău. Un tânăr s-a înfipt cu decapotabila în zidul unei case

Un accident rutier produs sâmbătă dimineața în localitatea Coconari, comuna Poșta Câlnău, s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 35 de ani. Șoferul a pierdut controlul mașinii pe șoseaua acoperită cu criblură, a ajuns într-un șanț și apoi a ricoșat în peretele unei case.

Tânăraul aflat la volanul unei mașini decapotabile a rămas inițial încarcerat, dar a fost scos dintre fiarele contorsionate cu ajutorul pompierilor. Peste 40 de minute a durat operațiunea de scoatere a rănitului de sub bordul mașinii, unde îi erau înțepenite picioarele.

Șoferul mai acuza dureri la nivelul umerilor, din cauza unei luxații provocate de șoc. În momentul de față, șoferul se află la Spitalul Județean, unde primește îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News