Accident cu un rănit, pe DN2C, la Padina. Un șofer de 37 de ani din localitate, transportat la spital

Un șofer buzoian, în vârstă de 67 de ani, a fost protagonistul unui grav accident rutier, produs joi seara, în comuna Padina. În urma incidentului un șofer de 37 de ani, din localitate, a fost transportat la spital, după ce a suferit multiple traumatisme.

Din primele date de la locul accidentului, a reieșit că șoferul din Buźau, care se afla sub influența băuturilor alcoolice nu a acordat prioritate, la intersecția unui drum comunal cu drumul național 2C.

În urma cercetărilor polițiștii au stabilit că, șoferul rănit, circula cu un autoturism pe drumul prioritar, pe direcția Buzău către Slobozia.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, aparatul etilotest indicând în cazul șoferului buzoian de 67 de ani o alcoolemie de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului din Padina, care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.