VIDEO Animale înrăite de foame, descoperite după un desant al autorităților buzoiene la două adăposturi neautorizate pentru maidanezi

Sute de câini înghesuiți în două curți, care, de foame, ajung să se mănânce între ei. Asta au descoperit autoritățile în urma unui adevărat desant la câteva adăposturi improvizate pe raza comunei buzoiene Cernătești. Controalele au fost dispuse de Prefectură, după ce s-au înmulțit plângerile de la vecinii enervați de mirosul din dejecții și gălăgia permanentă.

Convoiul format din prefectul județului, șefii DSP, DSV, Garda de Mediu și polițiști s-a oprit mai întâi în satul Cernătești, la o gospodărie transformată în adăpost pentru câini și pisici. Proprietara casei a strâns aici peste 150 de animale, spre disperarea vecinilor.

”Miroase urât, nu putem dormi noaptea, copilul meu e bolnav, la fel și un vecin. Am făcut reclamații peste reclamații și degeaba”, spune o vecină.

Câinii ajung uneori să fie chinuţi chiar de cei care susţin că protejează animalele. Dovadă este o înregistrare făcută cu telefonul în care un câine este devorat de un alt patruped.

Autoritățile au descins apoi la o gospodărie din satul Aldeni, unde proprietarii îngrijesc peste 200 de căței și pisici într-o curte de 2.500 de metri pătrați. Animalele stau libere prin curte, motiv pentru care, susține proprietara padocului neautorizat, nu le-a fost permis accesul organelor de control.

Proprietarii celor două adăposturi neautorizate au primit amenzi care însumează peste 10.000 de lei pentru încălcări ale legilor privind sănătatea publică, protecția mediului și ale normele sanitar veterinare.

Au primit, de asemenea, trei luni răgaz de la autorități pentru a-și muta animalele în afara intravilanului. Dacă nu se vor conforma, adăposturile ar putea fi evacuate cu forța.

IMAGINI CARE POT AFECTA EMOȚIONAL

Urmărește-ne pe Google News