Containere pentru colectarea hainelor uzate, în toate cartierele din Buzău. Îmbrăcămintea, reciclată și apoi donată nevoiașilor

Buzăul ar putea prelua un proiect implementat deja cu succes în câteva municipii din țară.

Buzoienii se pot debarasa astfel de obiectele vestimentare de care nu mai au nevoie, iar acestea ar putea ajunge la familii nevoiașe din oraș.

În acest scop, un punct termic dezafectat se va transforma într-un centru unde hainele vor fi spălate și dezinfectate.

Un asemenea proiect a fost aplicat cu succes în municipiul Sibiu. Acolo, anual, se colectează aproximativ 80 de tone de îmbrăcăminte.

Sunt sortate obiectele vestimentare utilizabile, care sunt apoi igienizate. În final, hainele sunt distribuite persoanelor nevoiașe.

Deocamdată, nu se știe dacă proiectul va fi derulat la nivelul Direcției de Asistență Socială al Primăriei Buzău sau administrația locală va solicita sprijinul unei asociații caritabile.

Urmărește-ne pe Google News