(P) Spitalul din Râmnicu Sărat, între binecuvântare și blestemul birocrației…

Râmnicu Sărat este orașul meu natal și, la fel ca majoritatea locuitorilor acestui oraș, mă bucur pentru fiecare realizare a lui sau mă întristez când pierdem ceea ce părea drept câștigat de noi.

Situația unicului nostru spital care deservește 14 localități învecinate ne-a pus în lumina reflectoarelor încă din luna martie a anului trecut, moment de cotitură când DSP a emis o decizie de transformare a acestei unități în ”spital-tampon” doar pentru cazurile de COVID-19.
Lăsând la o parte faptul că autoritățile locale nu au fost consultate, ele fiind cele mai în măsură să aprecieze dacă această măsură era sau nu îndreptățită, ne-am trezit ”rechiziționați”, ca și în caz de război, fără a se ține cont de aspecte logistice care convergeau atunci, ca și acum spre aceeași idee: nu transformi un spital cu 500 de paturi în spital exclusiv pentru tratarea epidemiei de COVID-19, când există toate indiciile că se pot separa cazurile de COVID-19 de celelalte afecțiuni și pot coexista, în corpuri separate de clădire, atât spații special destinate pentru bolnavii afectați de virusul SARS-COV-2, cât și pentru bolnavii afectați de alte boli, de la cele cronice, până la cele respiratorii sau la cazuri de urgență.

Nu a existat niciodată, de-a lungul anului trecut sau în aceste două luni de la debutul anului 2021 vreo zi în care să ne confruntăm cu un grad de ocupare a paturilor mai mare de 10%, de exemplu, în luna februarie a acestui an având următoarea evidență a internaților afectați de COVID-19: e data de 05.02.2021-29 de bolnavi, pe 09.02.2021- 26 de bolnavi, pe 11.02.2021- 34 de bolnavi, pe data de 12.02.2021- 23 de bolnavi iar pe data de 16.02.2021- 24 de bolnavi.

Nu este nevoie să fii expert în calcule, ca să deduci că, realitatea de pe hârtie, deciziile DSP și refuzul lor repetat de a-și recunoaște greșelile ar putea conduce în continuare la sincope ale internării bolnavilor la locul potrivit și la pierderi de vieți omenești, vieți care, ar putea fi salvate dacă s-ar aproba redeschiderea spitalului pentru toate celelalte categorii de bolnavi.

Nu mi-am propus să reiau toată povestea degringoladei semănate de la începutul pandemiei, când în urma acestei decizii cel puțin ciudate, tot personalul medical din spitalul râmnicean a intrat într-o stare de incertitudine, fără pregătirea specială, fără protocolul special prevăzut pentru propria protecție împotriva epidemiei, fără ventilatoare care fac diferența între viață și moarte și cu bolnavi care s-au văzut transferați peste noapte, ca niște ”saci cu cartofi”, în alte unități spitalicești, eventual în alte județe. Aceste aspecte sunt cunoscute foarte bine, dar toată lupta noastră a rămas fără ecou până acum.
Am avut acel caz grav despre care a scris atât presa locală, cât și cea națională, cu un om care ar fi putut fi salvat, dacă porțile spitalului nu ar fi rămas închise, și asta în timp ce în jurul nostru, în toată țara, sunt multiplicate la nesfârșit și când te aștepți mai puțin, cazurile care pun pe gânduri o lume întreagă, cu copii care mor cu zile, pentru că echipajul care sosește la fața locului nu are medic pe ambulanță, cu copii cu arsuri grave care sunt transportați cu elicopterul la singurele spitale din țară care îi pot salva, cu pacienți care mor pe capete până se ia o decizie birocratică.

În aceste condiții, noi, care avem aici, atât facilitățile, cât și personalul medical adecvat, să fim victimele aceleiași birocrații care ucide, doar pentru că autoritățile centrale care au posibilitatea să corecteze erorile provocate de emoțiile extinderii pandemiei, refuză cu încăpățânare să accepte expertiza medicilor de aici, petițiile locuitorilor orașului, ale autorităților locale și realitatea de zi cu zi.

Cinismul factorilor de decizie îmi amintește de un răspuns al unui primar de sector din Capitală care nu voia să își asume eventuala prăbușire a elementelor din fațada unui bloc, spunând că, și dacă se va întâmpla să fie accidentați trecătorii, vina va fi a asociației de locatari, nu a primăriei (care ar fi trebuit să asigure cu prioritate anvelopările imobilelor în funcție de starea de degradare a clădirilor și nu în funcție de data înscrierii dosarelor).
Nu vreau să lăsăm râmnicenii să fie, fără voia lor, parte a unui experiment cu rezultate previzibile și nici parte a unui război între autoritățile locale și cele centrale.

Politica porților închise ale Spitalului din Râmnicu Sărat trebuie să înceteze de îndată, altfel vom aduce în fața Justiției toate expertizele medicale și toate dovezile tehnice care demonstrează că avem dreptate.

Și atunci ne vom lămuri cine trebuie să plătească facturile deplasărilor oamenilor în alte localități pentru a se trata de boli cronice sau facturile ambulanțelor care transportă la mare distanță pacienții ale căror cazuri grave și-ar găsi rezolvarea la nici 100 de metri de domiciliul lor de contribuabili!

Liliana Sbîrnea

Senator P.S.D. de Buzău