Un proiect uriaș de alimentare cu gaze la Vadu Pașii așteaptă să fie votat de consilieri. De acest pas depinde și asocierea cu comuna Săgeata

Comunele Vadu Pașii și Săgeata din județul Buzău ar putea face joi un pas uriaș în domeniul infrastructurii de alimentare cu gaze, dacă va fi votat un proiect esențial care va fi finanțat din bani eutopeni. Toată investiția depinde acum de prezența consilierilor din Vadu Pașii la o ședință extraordinară.

Consilierii din comuna Vadu Pașii sunt așteptați să participe joi, la o ședință extraordinară, de la ora 16.00. Întâlnirea este esențială pentru aprobarea a două proiecte importante pentru localitate.

Pe umerii aleșilor locali din Vadu Pașii stă o mare responsabilitate, întrucât de prezența lor la ședința de Consiliu Ĺocal de joi depinde aprobarea unei asocieri cu comuna Săgeata, pentru realizarea aducțiunii cu gaze, care va deservi peste 5000 de abonați.

Tot de participarea la ședință depinde și atragerea a peste 10 milioane de euro, pentru demararea celui mai mare program de alimentare cu gaze din județul Buzău, care va deservi cele două localități.

Pe ordinea de zi a dezbaterilor sunt programate pentru a fi supuse la vot, două proiecte de hotarâri care vizează acest proiect mamut, unic în județul Buzău.

Primul proiect de hotărâre se referă la obţinerea finanţării nerambursabile pentru alimentarea cu gaze din fonduri europene.

Cel de-al doilea punct pe ordinea de zi, are ca obiectiv, înființarea unui sistem inteligent de distributie a gazelor naturale in comunele Vadu Pașii si Săgeata, judetul Buzău:

1.PROIECT DE HOTARAREA NR.78 privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, etapa Studiul de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Infiintare sistem inteligent de distributie gaze naturale in comuna Vadu Pașii, satele apartinatoare Băjani, Focșănei, Gura Câlnăului, Scurtești, Stăncești si Vadu Pașii, Judetul Buzău”
din fondurile alocate in cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Prioritatea de investiții 7e Îmbunătățirea eficienței energetice și a securității aprovizionării prin dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție, stocare și transport al energiei și prin integrarea descentralizării producției de energie din surse regenerabile, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine.

2.PROIECT DE HOTARAREA NR.79 PRIVIND APROBARE A PROIECTULUI ȘI A CHELTUIELILOR LEGATE DE PROIECT ȘI DE APROBARE A ACORDULUI DE PARTENERIAT pentru proiectul „Infiintare sistem inteligent de distributie gaze naturale in comunele Vadu Pașii si Săgeata, judetul Buzău.