Judeţul Buzău se confruntă cu un val masiv de noi îmbolnăviri cu Covid-19

În ultimele 24 de ore, în Județ au fost confirmate 93 de cazuri noi de COVID-19. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 3 luni și 84 de ani.

Un număr de 38 de pacienți au fost diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 11 pacienți, în unități sanitare din alte județe.

Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 4.739, 3.418 persoane fiind declarate vindecate și externate.

De asemenea, 1.335 de persoane se află în carantină, iar 1.045 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, este de 126.

Urmărește-ne pe Google News