VIDEO PSD Buzău a intrat în bătălia pentru parlamentare.Ciolacu:”Am venit cu o listă de buzoieni pentru buzoieni!”

Social democrații buzoieni au depus joi după amiază la Biroul Electoral Județean, listele cu candidaturi pentru alegerile parlamentare din decembrie.

Liderul PSD, Macel Ciolacu este primul pe listă la Camera Deputaților iar la Senat primul pe listă este poziționat actualul parlamentar, Lucian Romașcanu.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat într-o conferință de presă, organizată în fața Consiliului Județean Buzău, că este mândru de toți reprezentanții PSD, de pe  toate listele din România: „De departe avem cele mai bune soluții din fiecare domeniu. Astăzi la Buzău am venit cu o listă în care îl regăsim pe Andi Cristea, fost europarlamentar, specialist în relații internaționale și fonduri europene . Am venit și cu managerul Spitalului Județean care știe în timp real ceea ce se întâmplă. Am venit și cu Laurențiu Țepeluș, directorul adjunct al unuia dintre cele mai importante colegii din România, pentru că următoarea provocare după sănătate va fi educația. Am venit cu Lucian Romașcanu, aflat la cel de-al doilea mandat și cu domana profesor Liliana Sbârnea și dânsa tot la cel de-al doilea mandat.Am venit cu o listă de buzoieni pentru buzoieni, de oameni care au făcut echipă atât cu primarul Municipiului Buzău Constantin Toma cât și cu Președintele Consiliului Județean Buzău.” a declarat Marcel Ciolacu.

Lista social democraților pentru pentru Senat și Camera Deputaților conține în acest an mai multe surprize față de 2016. Dacă la Senat PSD Buzău trimite de, pe primele două poziții , doi parlamentarîn exercițiu, Lucian Romașcanu și Liliana Sbârnea, la Camera Deputaților, situația este diferită.

Dintre deputații în funcție, pe lista PSD se află doar președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe poziția a doua find plasat Andi Cristea, fost europarlamentar, urmat de Romeo Lungu, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău.

Pe alte poziții eligibile se mai află profesorul Laurențiu Țepeluș, de la Colegiul Hasdeu, dar și Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean.

Lista completă de candidati a Partidului Social Democrat pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor in Circumscriptia electorala nr.10 Buzau, din data de 6 decembrie 2020

SENAT

1. ROMAȘCANU LUCIAN

2. SBÎRNEA LILIANA

3. PALCĂU DANIELA

4. BUȘCU ALEXANDRU

5. GHEORGHIU OANA RAMONA CĂTĂLINA

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

1. CIOLACU ION MARCEL

2. CRISTEA ANDI LUCIAN

3. LUNGU ROMEO DANIEL

4. ȚEPELUȘ LAURENȚIU CRISTINEL

5. DAMIAN CLAUDIU CONSTANTIN

6. MATACHE OANA

7. CEPARU FLORIN

8. BOGDAN ION

9. STANCIU COSTIN