Pacientul decedat în spitalul Săpoca ridică la 112 numărul persoanelor răpuse de COVID-19 în județul Buzău

Un nou salt al numărului de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus se înregistrează în județul Buzău, precum și un deces. Este vorba despre un pacient de 77 de ani, din județul Prahova, care se afla internat în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Pentru că prezenta probleme respiratorii ușoare, bărbatul a fost testat și confirmat cu SARS-CoV-2.

Ulterior, el a fost transferat pentru consult și tratament la Secția Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde a și decedat. Bărbatul suferea de demență și hipertensiune arterială și avusese un accident vascular cerebral.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 29 de cazuri noi de COVID-19, 4 pacienți fiind diagnosticați într-un laborator privat de analize. Cei 29 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 2 și 71 de ani.

Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 3.334, 2.721 persoane fiind declarate vindecate și externate.

De asemenea, 757 de persoane se află în carantină, iar 387 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 112.